Trimestrul din urmă

Domnu’ profesor Carlig aștepta cu un amestec de nepăsare și lehamite venirea verii, acesta fiind ultimul său trimestru înainte de pensie. Începuse să scrie pe tablă de ceva vreme și observația cum că idee nu avea despre ce scria îi veni natural, cu ușurință în minte, ea fiind întru totul aerisită, lipsită de griji și idei pe moment.

Privi pe fereastră, oprindu-se din scris, și își verifică ceasul. 8:07. Auzi hărmălaia din spate și încercă să o filtreze, fără reușită. „Ce – alt ..” Cine l-a pus pe el să se facă profesor? „.. cu-vânt …” N-ar fi putut să devină doctor ca și Gabi sau inginer ca Zoli? „.. pu-tem fo-lo-si ..” Sau .. ” .. în loc de ..”  … poate ceva cu calculatoare ca și Fane. Ce curaj pe Fane să o ia de la capat la mijlocul vieții.. Dar i-a mers!
” … si-no-nim ?”

Din tot zgomotul din spate, auzi câteva glasuri strigând scurt, râsete și sunetele pătrunseră perforatoriu prin. Ambulatorii, dar în același timp fără mari speranțe de durată, și domnu profesor auzi clar cuvăntul. Boule.

Fără să știe de ce sau cum, domnu profesor se simți ținta acestui atac, și pe bună dreptate – fu verificat, cuvântul împlântându-se fix în mijloc, unde mai devreme nu era nimic.

Se întoarse încet și traversănd interiorul perimetrului clasei, interior acum surprins și ca atare lăsându-se mometan revelat – fără rugăminți, își simți sângele, întârziat, năuc, cu șireturile nelegate, venind la apel, și-n extatica momentului – neoprindu-se pânâ-n vârful scăfârliei.

LaFelDeAltfel

Care-au fost idioții, tâmpițeii care s-au găsit deștepți? În picioare! Cuvintele nu-i erau în fire și capul, sprăncele luară aminte, fiecare arcuindu-se, contorsionându-se, încercând cumva să scape din planul fizic al profesorului, cumva sesizând oportunitatea unei vizionări mai efective din afarele său.

Cumva neașteptat, clasa a tăcut. Complet. Elevii tăiați subit din rețeaua ce tinde a le da energia, curajul, de a fi o supra-versiune, variind între comic și monstruos, a modelului social comun – ultra matrapâzlicar, la care fiecare probabil tinde în momente cheie din viață, fiecare deci scos din sistem, pentru căteva momente, apărură în mintea profesorului aidoma actorilor împietriți în timp într-un bar din Hamburg la reclama de bere rece cu care se găsise să empatizeze la campionatul mondial din 2006.

Înapoi la clasă, Ticu, de departe cel mai bun elev al său, și nu mai puțin pușlama de primă mărime, doar ca să aibe o șansă, că doar cu școala nu ajungi nici unde azi, Ticu deci, se ridică serios în picioare, în mijlocul tăcerii.

Ce e Ticule?

Și Ticu vorbi, calm, relaxat. „N-am fost eu dom’ profesor. Da’ nu vreau să vă las să stați singur, așteptănd aiurea încă un partener, că s-ar putea să stăm o vreme.”

Domnu’ profesor Carlig înțelese atunci că vara mult-așteptată se oprise undeva pe drum.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s