Intervenție (de la Ian citire)

Am deschis ușa si dintr-o privire am știut. Erau cu toții acolo, familie, prieteni, printre care unii pe care nu-i văzusem de ceva vreme.
Nu au strigat în cor pentru ca ziua mea a fost de mai bine de o lună, ci au stăruit să priveasca cu toții înspre mine, unii cu o anumită empatie, poate milă, alții intens, dojenitor, fiecare incercând să dea un sens, să găsească o explicație momentului.

Nu este prima oară când particip, dar de data asta intervenția este menită mie. Am decis să sparg gheața și cu pași mici, unul urmându-l pe celălalt – lider momentan, am înaintat în mijlocul grupului. Cuvinte multe au urmat, sfaturi, amintiri, lacrimi, dar la șfârșitul zilei am știut că ceea ce ma asteptă depinde doar de mine, de tăria ce sper, ce trebuie să o găsesc în mine ca să pot trece peste, să pot merge mai departe..

Ca orice adict, mi-am luptat bătăliile prin ani al căror numar se pierde, nevrut, nedorit. Dar acum, de data asta simt că trebuie să merg tot drumul până la capat. Două zile mai târziu deschid ușa unei școli si doar momente mai târziu mă aflu în sala de sport. E semi-întuneric și în mijloc sunt o grămadă de scaune aranjate în cerc. Iau loc și privesc in jur .. oameni de toate vârstele, bărbați, femei și aproape toți atent îmbrăcați cu o anumită distincție în trăsături, în priviri, așteaptă..

Cine vrea sa vorbeasca? Moderatorul e un tânăr molcolm și din glas poți auzi – fără multă experiență, dar dornic de a fi parte din group, să ajute.

O mână lungă, osoasa se ridica încet în aer pentru un moment ce pare să nu se termine.

Mă numesc Ilie și sunt scriitor. Sunt curat de 117 zile.

Aplauze și câteva fluierături de la o doamnă mai plinuță cu ochelari simpatici două locuri lângă mine.

Ilie adaugă – demn, mândru: Curat și eu insumi!

E o zi de marți și sunt la prima mea întrunire a Asociației APM (Anonimi cu Personalități Multiple) pregătit să-mi înfrunt proprii-mi demoni. Cei ai creativității ce-mi fură somnul. Nu sunt deasupra nimanui.

Joi urmează cea de-a cincea întrunire la celălalt grup la care m-am decis voluntar să merg – cel al Anonimilor Prea Serioși. Acolo încercăm să spunem glume. Glume ce se termină în lacrimi mai tot timpul. E greu, dureros chiar.

Dar viața merge înainte.

Intervention [Ian A.]

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s