„La 6 ani am fugit cu circul” – interviu cu Zoltán Balázs

Citat

zoltan-balazs-300dpiAm vrut să mă fac clovn, am fugit cu circul la 6 ani. Am văzut o trupă care călătorea din oraş în oraş şi aşa de tare m-a impresionat într-o seară încît dimineaţa mi-am făcut un mic bagaj, jumătate de sandviş şi nişte ciorapi şi m-am dus acolo, le-am spus că vreau să merg cu ei. Ei aveau nevoie de un copil aşa că m-au luat, nu m-au întrebat cine sunt. Bunicul a observat că nu sunt în pătuţ, a chemat Poliţia şi a venit după noi, m-a luat înapoi, iar eu am făcut mutre o lună pentru că mi s-a furat viaţa. Într-un sens, chiar mi-au furat un pic viaţa pentru că eu ştiu că ar fi trebuit să devin clovn, dar clovnul acela acrobatic care sare, oamenii sunt şocaţi şi el spune hopa!

Cuvintele de mai sus aparțin lui Zoltán Balázs, regizor de teatru. Este prima oara când aud numele, și am parcurs articolul cu un interes modest. Până când, undeva după jumătate, am citit răndurile ce le-am copiat mai sus. Introducerea e simpatică, dar ultima frază e cea care sare din pagină, literele, vagi, semnalizând înțelesuri, premonitorii, accelerate cu fiecare cuvânt.

Într-o lume permeată de circ, un circ în care asemenea fabricii lui Chaplin, muncitorii de idei și percepții lucră non-stop cu spor, fără a mai știi de ce, mimând, storcând sentimente, idei, și refuzând cu o condescendență autoritară să admită existența vreunui circ, această lume ireală, tălăzuită de rare momente vii, este pusă aici în context. Nu, nu claunii de peste tot din jurul nostrudar clovnul acela acrobatic care sare, oamenii sunt şocaţi şi el spune hopa!

Simplu. Spontan. Sincer. Avem nevoie de astfel de cuvinte.

PS: Articolul pomenește Moulin Rouge ca model pentru Maestrul şi Margareta.. Extra puncte pentru ambele.

Anunțuri

Legătură

Povestea unei molecule. Inflamabila. Contrapunctata la final.

.. suspendată într-un colț al imaginației colective, colț, el însuși, aflat după un alt colț, de ecran, momentan adus la viață – în centrul ferestrei, fără nici un alt motiv decât o vagă idee, oprită un moment din voiajul spre marginile universului degetat, molecula de alcool, brusc încălzită de soarele pixelilor, tăiată scurt de vântul sec de primăvară vănturând ferestrele abia dechise știu, indirect, văzu – sfârșitul.

Andrei deschise ochii. Încet. Privi lumea, care deși văzută acum cu ochi noi, ignoră momentul. Și în acel moment, ca-ntru-n cutremur invers în care bucățile devin din nou un întreg, Andrei simți .. înțelese. Sutele de realități ce-i obliterară înțelegerea, fiecare cu reguli diverse, de alții create, Andrei le văzu cum dispar, contrar așteptării, înlocuite de ..

Îl văzu de departe, venind în viteză, accelerănd nenatural, și singurul gănd pe care-l mai avu timp sa-l aibe .. zămbind .. Aaa! Mic, dar dramatic, lîngă el stătea un .. punct.

Contrar aparențelor, punctul nu era aici să încheie povestea. Punctul, nou nouă, era binecunoscut printre puncte, nu rareori faima precedându-i prezența, motiv îndeajuns acceptat în ierarhia lor de puncte pentru a fi numit, pentru a primi un nume mai acătării. Numele acestui punct, contrar firilor noastre grăbite, el nepărând să rezoneze cu cadrarea tradițională a procesului general uman de numire a lucrurilor, aici neincluzând pe cei cu predilecție pentru rigurozitate, deci, repetându-ne, numele dat acestui punct a fost:

content(http://bloguluteo.wordpress.com/povestea-moleculei-de-alcool-din-andrei/#comment-12373).lastCharacter()

Deși respectabil îndeajuns, numit fiind, punctul s-a prezentat în schimb cu o evidentă supra-încredere de sine ca fiind “Cel trimis să rezolve molecula de alcool a lui Andrei”, cu siguranță încălcând anumite norme sociale punctuale, îmi permit să speculez.

Molecula, pe de altă parte, nefiind referită pentru o vreme, dar auzind periferic discuția, a intrat într-o stare duplicitară, de haos intern combinat cu nepăsare diluată accelerat și în plus în proces de umflare combativă.

Ceea ce a urmat e greu de descris. Punctul, deși eram singurul martor și voi forța expresia cum că se poate în unanimitate declara că, știa perfect ce trebuia să facă.

Procesul interactiv între punct, atacând în forță pe toate căile, în toate formele, multe imposibil de decoperit apriori de mintea umană, altele de-a dreptul imposibil de experientizat datorită naturii noastre finite, limitate de simțurile simple, când nu de prost gust cu care am fost înzestrați de mama, tata, bunici și ai lor strămoși și mintea obișnuit înclinată înspre trivial, procesul său interactiv cu molecula deci, se afla în – posibil – prima parte a primei reprize și punctul alterna între ceea ce părea a fi atacuri unidimensionale, cu siguranță o specialitate a casei și altele în mai mult de trei/patru dimensiuni, și aici mă întind în domeniul poetic în a echivala monstruozitatea de la care nu-mi puteam urni ochii ce avea loc în .. ce sa spun? probabil cel puțin 2, 3 dimensiuni circulare.. dar tâind cuvinte nenecesare, punctul părea în acest moment angajat într-o relație perversă cu molecula.

Cuvântul pervers mi-a aparut în minte nestânjenit, eu auzind molecula gâfâind fără vre-un semn de împotrivire.

Aici – povestea ia o turnura definitivă. Universul punctelor, clar conectat intr-o formă instantanee cu cea a gândurilor mele a început să trimită în loc de cuvinte, cât văd cu ochii, o grămadă de .. puncte …….

Noam Chomsky: Controlul discursului public

Citat

Cel mai bun mod de a ține oamenii pasivi și obedienți este de a limita strict spectrumul opiniilor acceptate, dar permițând cele mai aprinse dezbateri în acel spectru, și chiar încurajând ideile cele mai critice și disidente. Aceasta dă oamenilor impresia cum că există libertate în gândire, în timp ce granițele sistemului sunt consolidate, îngrâdind înăuntru limitele dezbaterii.

Noam Chomsky, The Common Good (1998)

3 puncte pentru fiecare nivel de ironie descoperit.

Apariția pumnului, dispariția zâmbetului și alte lucruri efemere sau zilele de mijloc ale Imperiului Român al Cugetului

Ce se întâmplă când închidem mâna, strângând degetele răsfirate? Ce se întâmplă cu zâmbetul când realitatea ne izbește de copacii insinuați ai drumurilor ce se strâng în spirală, doar ca sa scape la un punct presiunii circulare într-a lor jumatate de dimensiune, cea ce ne poartă gândurile dinspre nicăerea trecutului înspre cel al viitorului anticipat cu emoție?

De unde apar si unde dispar acestea? Pentru cei interesați cu adevarat, nu vom încerca să răspundem în răndurile de mai jos, pentru ceilalți – continuăm mai jos sub trei stele.

Ce e real? Deși avem ceva idei, ele sunt vagi și nu foarte concludente. Așa că vom spune – mai nimic. Sau totul. Credem că depinde de noi, de fiecare să alegem ce e real. Și aici încep complicațiile, fiecare fiind absorbit într-o grămada de lumi regulate de ce alții cred a fi real. Sau vor.

Lăsând rațiunea la o parte, imaginați-vă pentru un moment o lume în care numele zilelor diferă. Acasă, din vremurile bunicilor din partea mamei ziua de Marți a fost specială, iar Vineri nu se ține. Din partea tatălui prima Vineri din luna de 59 de zile e sarbatoare mare iar zilele de 4 si 14, 24, 34,40, 41, 43-49 si 59 nu sunt numite, atunci cănd nu se sar complet.

La școală, în clasele primare, sunt 6 zile în săptămână, Prima, Adoua, Atreia, Apatra, PrimaLiberă, AdouaLiberă. În clasa a 5-a se trece la săptămâna de 8 zile, iar odată ce ajungi să lucri, fiecare companie iși are propriul calendar. Platformele politice trâmbițează calendare optimizate ce vă vor face fericiți..

Ajungând aici, mai mult ca sigur – un gând, inițial răzleț, stăruie – sigur pe el că nu poate fi ignorat: așa ceva nu-i posibil, e prostesc, copilăresc aproape.

Același gând îl avem și noi observând discursul prezumtiv instruit al societății românești. O grămadă de observații, făcute sub acuta îndrumare a unui sistem de preferințe autoritar, care de cele mai multe ori se schimbă între grupuri ce speră să-și vadă realitatea preferată câștigând concursul de vedete. Și, ca atare, vor vota formând numărul în neștire, nelăsâdu-se impresionați de câștigul momentan al unei realități adverse. E totul sau nimic!

Pentru ce atât efort irosit, dezbătând natura primă a unor inepții de care nimănui la rece nu-i pasă?

***

Cum am ajuns aici? Există vre-o șansă de a vedea dincolo de micimea ideilor în paradă pe elefanți de plastic, acest spectacol de două decade de circ?

Impotriva asteptarilor vom incepe cu prezentul. Fără motiv. Și dând cu banul minții o vom lua pe arătură.

Partea primă – Frica de adevăr. Titlu de formă.

Timp de căteva generații bune Romănia a trecut, în a doua parte a secolului XX prin experimentul comunist. Sfărșitul războiului al doilea a găsit tara într-un punct critic și întâmplarea istoriei a făcut ca experiența adăugată involuntar în spatele oamenilor să fie cea al unui un test, unul in care alegerea a fost intre mai multe rele, inepte, mascate ocazional ca optiuni.

Și odată așteptările distruse lucrurile par de atunci mai mult sau mai puțin normale. Ar fi putut fi altfel? Ar fi putut acțiunile românilor schimba situația? Tindem să credem că optiunile au fost determinate de istoria scurtă, de doar decenii ce a oferit puține pilde în materie de spirit civic, de rezistență. Au fost oameni, nu puțini, unii forțați de precendentele activități lor pre-comuniste, alții simplu de determinarea de-a nu trăi în/sub noua orânduire care au decis lupte. Aruncând o privire în istorie, una din puținele soluții a fost drumul munților, o rezistență mai degrabă temporală, în speranța, iluzie în realitate, că alții vor veni să lupte pentru România. Cum știm bine, nu a venit nimeni. Iar restul românilor au făcut ce au putut – fiecare s-a adaptat realităților noului sistem.

Jumătate de secol mai târziu, 1989 a văzut o serie de evenimente care au adăugat nenorocirii ce părea deja prea mult – pe de o parte românul de rând a început urcușul dovedit azi de Sisif spre speranța unei vieți normale, a unei lumi în care va fi mai bine. Pe de altă parte întreaga clasă politică, culturală, administrativă, disidenții de carton – liderii României post decembriste au provenit, cu mici excepții din cadrul unui sistem pe care o parte a Romăniei a considerat-o necesar a fi condamnată. Chiar dacă sunteți dintre cei care cred că perioada comunistă a fost un rău nedrept pentru România vă invităm să analizați pentru un moment opțiunile unui om născut în orice sistem – cu regulile legale, sociale care i se impun. Opțiunea de a se încadra sistemului înconjurător e de departe preferabilă majorității, opuse unei minorități (outcasts) care speră într-un alt sistem. Cu atât mai mult cu căt perspectiva unei schimbări pare minimă iar neînregimentarea e pedepsită aspru. Ororile sistemului comunist, un sistem ce a promovat idei și persoane psihopate, ambalate în idealuri egalitare, ne zdruncină credința în umanitate, alterând speranța că suntem, că putem fi deasupra fricii primare.

Aici vom face o notă de trimitere la cartea „Lumea până mai ieri” a lui Jared Diamond care observă natura conflictelor și modul în care ele se soluționează în societățile tradiționale din diferite părți ale lumii. Cheia unei soluțiionari reușite este de obicei medierea escalată orizontal prin sistemele de aliantă a părților ce se află în conflict. Soluțiile sunt de multe ori echitabile în măsura în care sistemele de alianță se află într-un anumit balans și duc fie la acceptarea soluției sau razboi.

Revenind la evenimentele din 1989, Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara a fost, credem, perceput ca o declarație de război civil, un exercițiu de sinucidere civică, care cântarit prin prisma prezentului n-a avut nici o șansă de câștig, din păcate. Nu contestam aici în nici un fel valorile idealistice a acestui document ci doar metodologia lipsită de pragmatism, punând sentimentele în fața rațiunii. Adaugând la greșeli, dacă pornești un război trebuie să înțelegi exact natura lui și factorii ce-i influentează aspectele, strategice, tactice, tot ce e necesar pentru a-l căștiga. Istoria e plină de intenții bune ce s-au terminat cu rezultate dezastruoase.

Dar înapoi la prezent – România se află în ceea ce în limba engleză se cheamă o situație de win-win atât pentru cei ce se află în cercurile puterii, indiferent de culoarea lor politică cât și pentru cei ce au acceptat tacit sistemul propus și-i înteleg mecanismele, adică mai toată presa și lumea intelectuală romănă. Din păcate același sistem joacă credulitatea omului de rând folosind un marketing neaoș, introducând percepții complet nenecesare. Adevărul crud este că oricine ar veni la putere în România lucrurile nu ar fi mult diferite pentru omul de rând. Sistemul e corupt și oricât am fi de tentați să reformulăm Punctul 8 în a interzice oricărui personaj popular din ultimii 20 de ani a mai deschide gura în presă 20 de ani de acum incolo, acest demers nu e practic.

Există vre-o speranță? Întotdeauna. Dar va lua timp. Se cheamă educație. Liderii societății de mâine cresc azi. Vă dăm un moment să rumegați ideea. Da, credem că va fi mai rău înainte de a fi mai bine. Dacă.

Update: Recomand o analiză excelentă a Laviniei Stan „Civil Society and Post-communist Transitional Justice in Romania”.

Votează schimbarea!

Gazda emisiunii: Întrerupem spotul publicitar, (..cum?!) mă scuzați, telenovela, producție proprie (în șoaptă – păi mie mi-ați zis că astea, cum le zice? .. plasamentul de produse – îl reîncepem de luni ?! și întorcându-se) pentru a vă aduce la minut cu ultimele noutăți în legatură cu cazul, devenit fenomen, Diferitescu.

reclama_strada Pentru cei ce nu au urmărit programul nostru mai devreme – în urmă cu 41 de minute v-am informat în legătură cu o serie de informații pe care le-am primit din țară, din cele mai diferite locuri, despre panourile publicitare apărute peste noapte, introducând pe scena românească un nou contendent politic. Încercăm să aflăm mai multe..

Pentru a diseca fenomenul, ne aflăm aici astăzi cu nici alții decât:

grozavu_smallPantelie Grozăvescu – editor șef al cotidianului de maxim rulaj Eterna Românie Momentană și al uebsaitului În acest minut! (premiul de excelență 2013 acordat de Fundația Eterna Românie Momentană)
Noumi_Chimaus Noumi Chimaus – o apariție meteorică, nu mai puțin profetică în spațiul gazetăresc virtual românesc în 2013.
ion_albatran2Ion Albatran – analist politic senior al Grupului celor 17 (doar 3 mai supraviețuind din componența originală).
Filostenie-2012Am mai invitat și niște domni ce se aflau și ei ca și ceilalți în cu totul altă treabă pe aici – Filostenie și Agir, membrii fondatori ai Direcției de Introspecție din Afară (DIA) ce s-au stabilit în România în 1990 și care sperăm să aducă o perspectivă, o privire diferită, atât de necesară, credem, diversificării coeziunii naționale. Dumnealor sunt și fondatori impătimiți ai diferitor Miscari .. cum? Al unora din multele Mișcări Brauniene ce ies la suprafață în ultimul timp.

Să începem cu domul Pantelie. Domnule Pantelie, credeți că ne aflăm în fazele incipiente ale unei noi crize politice?

Domnul Pantelie: Bună seara doamnă Irilia. În primul rând, dupa cum românii, în majoritate cititori, urmăritori ai emisiunilor noastre ce se difuzează acum pe aproape toate frecventele, deci dupa cum românii, avizi de informație, de destăinuri, de lămuriri, deci ei știu, au incredere în acest exercițiu de validare pe care îl prestăm publicului, practic pe de-a moaca, răsplata viind din cu totul altă parte, ăăă, adică … mai precis, din mulțumirea noastră de sine, deci românii vor să fie informați corect, și acesta este rolul nostru. Ca atare vedem această ultimă știre, noi neștiind nimic, încă, despre cine e în spate, ca o distracție de la efortul de polarizare a atenției publicului român asupra problemelor importante pe care le dezbatem .. Acestea sunt fără îndoială ..

Gazda emisiunii: Domnule Pantelie, credeți că cei ce au facut acest lucru au dreptul, civic, legal la o astfel de întreprindere?

Domnul Pantelie: Dacă aș fi primar în acel sector l-aș amenda pentru degradare imaginii spațiului public. Și interferență în climatul politic.

Gazda emisiunii: Există o asemenea lege?

Domnul Pantelie: Momentan încă nu!

Gazda emisiunii: Domnul Noumi?

Noumi: Nici nu știu. OMG. unde pornesc? for(arătându-ne patru degete)ma fontului? nu folosește romanian characters? Colors sunt nedigestibile.

Gazda emisiunii: Domnul Profesor Conferențiar Albatran ?

Domnul Profesor Conferențiar Albatran: Doamna Irilia, ce plăcere să mă aflu aici. Un aer atât de primitor, de tânăr. Ochii îmi sunt placut sensibilizați de ceea ce văd.. (pauză, domul Albatran închizând ochii pentru un moment)

Gazda emisiunii: Domnul Profesor Conferențiar Albatran ?

Domnul Profesor Conferențiar Albatran: Da. Doamna Irilia, e minunat..

Gazda emisiunii: Ce credeți despre cazul acesta, despre domnul Diferitescu ce se află afișat acolo pe monitoare?

Uitându-se, strâmbând din nas în scopul vădit al îmbunătățirii capacităților occipitale..

Domnul Profesor Conferențiar Albatran: Doamna Irina. E greu de spus. Prima impresie este extrem de puternică, trezind în mine dorința de a mă ridica în picioare, de a aplauda. Știu, acum pare nefiresc. Unora.

Doamnă. La vârsta mea, trec prin mari schimbări, sentimentele primare se rotesc, obișnuința ia locul fricii, amintirea primelor sentimente, pentru instructorul de la tineret, cel ce ne lovea cu bocancii în șale, ce bărbat doamna Iulia , câtă voință, decizie.

Gazda emisiunii: Domnul Profesor?

Domnul Profesor Conferențiar Albatran: Ce vremuri, doamna Larina ..

Gazda emisiunii: Domnii Filostenie si Agir?

F&A, dând din umeri, vizibil nepregătiți: Noi tot ce am văzut sunt niste imagini neclare, cu un poster ce pare a fi a lui Nicolae Ceaușescu având scris ceva de dedesubt, plasate în tot feluri de locuri. Nu avem nici cea mai mică idee.

Gazda emisiunii: Puteți încerca să speculați?

F&A: Putem?! Poate fii politic, dar la fel de bine poate fi o campanie publicitară, cine știe – la microunde, la șampon?

Gazda emisiunii: Mi se spune că avem noi informații, specialiștii noștrii au reconstruit o imagine mărita. Să o vedem.

Voteaza Schimbarea

Domnul Grozavescu: E o bătaie de joc. Pușlamale, se dau deștepți. Punem noi mana pe ei..

Noumi Chimaus: Un job foarte prost făcut, ce e asta – eMeS Peint?

Gazda emisiunii: Domnul Profesor Conferențiar Albatran ?

Domnul Profesor Conferențiar Albatran: Amintiri .. dând din cap .. amintiri, doamnă ..

Gazda emisiunii: Domnii Filostenie si Agir?

F&A: Pare destul de distractiv, făcută în derâdere, la bășcălie, tindem să credem. Folosind cadrarea faimoasei poze a lui Ceaușescu, și punând deasupra, nu-mi dau seama pe cine, Iliescu, Băsescu?, ca o mască, și dedesupt Voteaza Schimbarea! translatând mesajul Obamaist. Sarcasm, dar cu o anumită finețe ..

O gramadă de voci suprapunându-se: Da. s-au găsit ei mai deștepti.. Noi de ani, .. nici unul de 7 years old nu poate face worser.., .. 80 la suta din public ! .. prin vara lui 67..

Domul Grozăvescu [acoperind vocile]: Eu aș vrea să-i întreb pe unu din domnii străini .. domnul că văd ca doar unul mai e, cel prezent, dac-ați avea dreptul, ați vota cu domnu ăsta? sau sunteți de ăia comozi de nu votează?

Filostenie(Agir nefiind prezent): Noi am votat din 2000 încoace de fiecare data.

Domnu Grozăvescu: În Romania? Deci sunteti politizați, nu independenți!

Filostenie: Nu Domnu’ Grozăvescu. O facem din spirit civic..

Domu Grozavescu: da, da cu cine ați votat? să știm cum stați..

Filostenie: Credeam ca votul e nepublic pentru un motiv anume. Fie. Vom face o excepție. Nu am votat cu nimeni Domnul Grozăvescu.

Domu Grozavescu: Păi ați zis că ați mers.

Filostenie: Am mers. I-am invalidat pe toți.

Domnul Grozăvescu: Păi nu se poate, ați invalidat votul.

Filostenie: Ba se poate.

Domnul Grozavescu: .. deci ați făcut-o în cunoștiintă de cauză. Asta nu se pedepsește penal? Păi și de ce vreți să invalidați votul?

Filostenie: Din cauză că nu am gasit pe nimeni să ne reprezinte?

Domnul Pantelie: Asta e problema voastra!

Filostenie: Deocamdată da. Dar dacă destui ar urma exemplul ar deveni mai puțin problema noastră.

Domnul Pantelie [dupa o pauză]: .. eee-heee. Voi credeți c-ați venit aici și sunteți mai deștepți. Că o fi greu să explici o gramadă de voturi anulate – ce, le corelăm cu rezultatele la bacalaoreat, cu analfabeții, na, ce să zic..

Gazda emisiunii: Avem un apel telefonic. Se pare că pe linie nu e altul decât domnul Diferitescu.

Gazda emisiunii: Alo?

La telefon Alo? Da. Difertitescu la telefon..

Gazda emisiunii: Aceasta este poza dumneavoastră d-nule Diferitescu?

Difertitescu: Ah, nu, nu doamnă. Anul trecut i-au furat bicicleta unui agent de vânzări de la noi și la poliție se afla unu nou în antrenament, cu speranțe astistice și a făcut un portret compozit hoțului.

Gazda emisiunii: Avem acum pe ecrane poza domnului Diferitescu.

Diferitescu la TV

Difertitescu: Agentul nostru a fost atăt de impresionat de portret, acesta, crezând el, semănând leit tatălui său încât a luat portretul cu el. Acest portret a creat o senzație la servici, o anumită formă de pelerinaj, angajații aducându-și familia, prietenii ocazional să vadă portretul. Nu am reușit să aflăm motivul, dar soția directorului creativ, doamna fiind psihololoagă a invocat la un moment dat posibilitatea ca acesta să reprezinte arhetipului tatălui. Eu nu am înțeles, tatăl meu nearătând nicicum similar, nu, arhetipul compozit al .. tătucului. Cum ar fi .. Stalin, Lenin din istorie și ceilalți la un loc, a zâmbit doamna și mi-a făcut cu ochiul ștrengar, oooh … mda. Dar bărbatul dumneai este un coleg valoros asa că nu am mers mai departe.

Acum 2 saptamani am primit un contract pentru [..inaudibil..], ne-a prins pe nepregătite. Acesta este un client valoros și sincer, ne-am găsit fără idei. Până când domnul director creativ și-a adus aminte de portret. M-am felicitat pentru alegerea făcută și am dat undă verde. Cam asta e.

Gazda emisiunii: Domnule Diferitescu, trecănd la o altă fațetă – nu credeți că plasarea materialului plubicitar, după cum am aflat acum, în anumite locuri e senzitiv pentru publicul român?

Difertitescu: Nu, doamnă, nu l-am plasat niciunde. Suntem o firma mică, nu avem bani. E făcut in Photoshop. Toții anjagații de la marketing, de la creativ au muncit din greu, până ieri pe la 11 noaptea ca dumnevoastră să le aveți până la 2. Oh, scuze!

Gazda emisiunii: Am pierdut legătura cu domnul Diferitescu. Ne întoarcem în studio. Mi se spune că avem o nouă poză pe ecrane – este tatăl agentului de vânzări de la care a pornit toată povestea, plus o nouă reclamă cu mai multe detalii. Să vedem.

Gazda emisiunii: Ce credeți? Domnu Grozăvescu?

Domnul Pantelie: Eh.. microunde…

Din totdeauna am descoperit că descoperirle știintifice ne susțin hotărârile economice. Chiar nu avem contraexemple.

Gazda emisiunii: Ce credeți de prezicerea domnilor ..

Domnul Pantelie: Ehh, asta-i. Și un ceas e corect o dată pe an.

Filostenie: Pe zi?

Domnul Pantelie: Eu am de ăla cu lună și zi, piem si eiem. aiUach.

Filostenie (si Agir aparand, facand semne ca e timpul ..): aiUach ?!

Domnul Pantelie: Domnii ăștia, ia nu va mai bagati ca iritați publicul cu idei din astea ..

Domnul Pantelie: Ia taiați-le microfoanele ..

Domnul Pantelie: lasă, lăsați-i să plece..

Gazda emisiunii: Încheiem aici emisiunea. Vă multumim.

PS: Dacă cineva are înregistrarea, vă rugăm să ne trimite-ți un mesaj!