Noam Chomsky: Controlul discursului public

Citat

Cel mai bun mod de a ține oamenii pasivi și obedienți este de a limita strict spectrumul opiniilor acceptate, dar permițând cele mai aprinse dezbateri în acel spectru, și chiar încurajând ideile cele mai critice și disidente. Aceasta dă oamenilor impresia cum că există libertate în gândire, în timp ce granițele sistemului sunt consolidate, îngrâdind înăuntru limitele dezbaterii.

Noam Chomsky, The Common Good (1998)

3 puncte pentru fiecare nivel de ironie descoperit.

Anunțuri

O nouă descoperire

Deși ne-am descoperit, grație întâmplării, de nici o lună, am găsit împreună cu Ian Argis si Eroul Mitic lucruri multe ce ne leagă în timp, dar mai ales acum, în prezentul continuu.

Ian a copilărit în țară, pe malul Dunării și a crescut inert la lumea dinafara lumii lui dinăuntru,  constatând ocazional, mirat, cum o lume atât de îngustă, palidă și uscată în medie poate include în ea lumi infinite, pline de lucruri fără de care el nu-și putea concepe viața. Ian e omul ce vrea să se joace, să pretindă, să construiască, să întrebe, să afle, să inunde lumea cu minuni de feluri negândite. Când a crescut și-a dat seama de eroarea inerției produsă de stimuli și mișcări, pe care – ironic – el nu le voise și de câțiva ani bune descrește din nou, văzând cu ochii.

Eroul Mitic e o fire introspectă, introvertită, năpădită de demoni. O viață de incertitudini, trăita între două lumi, una în care caută să se găsească pe sine, o alta în care caută calea de mijloc, în lume, printre oameni. Două realități ce deseori îl prind la mijloc și-l strâng când cu nepăsare, când cu ură sau placere, chinuindu-se să-i scoată durerea ca pe un puroi adâncit sub pielea groasă.

Cât despre noi, am descoperit România, am văzut-o pentru prima oară în 1990, în prag de an nou, de o nouă existență. Des am fost intrebați – sunteți români? Genetic? La fel de mult sau puțin ca oricare alt locuitor al meleagurilor din nord de Dunăre. Limba română e limba noastră maternă. Restul îl vom lăsa imaginației.

Liam – în vremuri de restriște ..

E joi, plouă și întrunirea (prematură azi) pare mai sumbră decât de obicei.

Liam e un om plăpând, molcom, și într-un fel pare să se încadreze profilului APS(Anonimilor Prea Serioși). Fâstâcit, cu trac evident dă să se ridice dar amintidu-și că nu are de ce stă jos pe colțul scaunului.

„Ismail”, începe dregându-și vocea, „Ismail era un om pios cu mare frică de Alah și de săptămâni, luni, poate chiar ani nu ai fi găsit un credincios mai abitir pornit să mulțumească voile stăpânului din ceruri, urmănd tradiția în cele mai mici detalii, cu o sfințenie și umilința exemplară.

Intr-o zi Ismail fără să-și ridice ochii către cer a mormăit în barbă o rugaminte, scurtă: „Alah, Unul, ce asculți rugămințile umilei tale slugi, dă-mi un semn de bunăvoință. Nu-mi doresc să câștig la loterie, dar blagoslovește-mă din prea mare mila ta cu un dar ce crezi de cuviință”

Din cer s-a auzit o voce adânca, a mii de tunete, dar care doar el, Ismail a putut-o auzi: „Ridică-te Ismail, pentru că mâine când te vei trezi, vei găsi răspunsul meu.”

A doua zi Ismail a fost trezit de o voce, ce a auzit-o ca prin somn: Ishmael, Ishmael l-a chemat vocea.. Da Doamne, a răspuns el.

Și Alah a vorbit. „Ascultă, a zis El, am crezut că în eternitate le-am văzut pe toate. Deși încrederea-mi în mine nu poate fi clintită căci altfel lumea ar lua sfârșit, s-a întâmplat să încerc azi un sentiment nou. Vorbind mai devreme cu Iahve la o întrunire „”(nu, nu APM)””, m-a rugat să te întreb ce-ți face iahtul primit în dar acum 5 ani.”

Liniștea s-a așternut peste momentele lungi, dar ce continuau sa crească și Ismail, Ishmael a lăsat lacrimi amare să curgă peste obraji-i uscați.

„Am greșit Doamne. Au venit aici la noi, unii, afiliați cu Fundația pentru rațiune și știință și mi-au vorbit așa de frumos despre conferințe și simpozioane și materiale și cum doar eu îi pot ajuta în promovarea lor pe tărâmurile noastre. A trebuit să vând iahtul.””

Și cu riscul de a exagera, dar obligat de realitate, pe Liam îl știu și de la APM (Anonimi cu Personalități Multiple) unde ale sale trei personalități sunt fiecare în parte atașate unei religii majore, incluzând aici pe cea a lui Richard Dawkins.

Liniștea ce s-a lăsat brusc, Liam terminând povestea pe un ton de virgula agățată de tavan, m-a cuprins ca un frig. Am scuturat scurt, ridicând umerii si m-am strecurat afară.

Curând va veni și rândul meu.

Intervenție (de la Ian citire)

Am deschis ușa si dintr-o privire am știut. Erau cu toții acolo, familie, prieteni, printre care unii pe care nu-i văzusem de ceva vreme.
Nu au strigat în cor pentru ca ziua mea a fost de mai bine de o lună, ci au stăruit să priveasca cu toții înspre mine, unii cu o anumită empatie, poate milă, alții intens, dojenitor, fiecare incercând să dea un sens, să găsească o explicație momentului.

Nu este prima oară când particip, dar de data asta intervenția este menită mie. Am decis să sparg gheața și cu pași mici, unul urmându-l pe celălalt – lider momentan, am înaintat în mijlocul grupului. Cuvinte multe au urmat, sfaturi, amintiri, lacrimi, dar la șfârșitul zilei am știut că ceea ce ma asteptă depinde doar de mine, de tăria ce sper, ce trebuie să o găsesc în mine ca să pot trece peste, să pot merge mai departe..

Ca orice adict, mi-am luptat bătăliile prin ani al căror numar se pierde, nevrut, nedorit. Dar acum, de data asta simt că trebuie să merg tot drumul până la capat. Două zile mai târziu deschid ușa unei școli si doar momente mai târziu mă aflu în sala de sport. E semi-întuneric și în mijloc sunt o grămadă de scaune aranjate în cerc. Iau loc și privesc in jur .. oameni de toate vârstele, bărbați, femei și aproape toți atent îmbrăcați cu o anumită distincție în trăsături, în priviri, așteaptă..

Cine vrea sa vorbeasca? Moderatorul e un tânăr molcolm și din glas poți auzi – fără multă experiență, dar dornic de a fi parte din group, să ajute.

O mână lungă, osoasa se ridica încet în aer pentru un moment ce pare să nu se termine.

Mă numesc Ilie și sunt scriitor. Sunt curat de 117 zile.

Aplauze și câteva fluierături de la o doamnă mai plinuță cu ochelari simpatici două locuri lângă mine.

Ilie adaugă – demn, mândru: Curat și eu insumi!

E o zi de marți și sunt la prima mea întrunire a Asociației APM (Anonimi cu Personalități Multiple) pregătit să-mi înfrunt proprii-mi demoni. Cei ai creativității ce-mi fură somnul. Nu sunt deasupra nimanui.

Joi urmează cea de-a cincea întrunire la celălalt grup la care m-am decis voluntar să merg – cel al Anonimilor Prea Serioși. Acolo încercăm să spunem glume. Glume ce se termină în lacrimi mai tot timpul. E greu, dureros chiar.

Dar viața merge înainte.

Intervention [Ian A.]

Interviu cu Ian A. (partea a 2-a)

Nota de ma jos apartine lui Ian A.

Partea a doua (si ultima) a interviului luat de domnii de la Lumi Paralele mi-a fost trimis prin PasteBin(?) http://pastebin.com/TWd5zjCL (reformatat mai jos)

Piesa instrumentala, tot lui. (fara versuri aici, un clar pas inainte)

Interviul:

Noi: Buna dimineata, e dimineata da?

El: Buna dimineata.

Noi: Ne aflam aici cu nici un altul decat Ian Argis din Canada, compositor al trupei Gnosior. Prosperitate!

El: Noroc.

Noi: Incepem azi cu o nota vesela. Recent am descoperit ca unul din colegii nostrii, parte din cercul de extrema cultura pe care l-am fundat in 2 Ianuarie 1990 in zorii desteptarii, inainte de a ne indrepta fieacare, pe cat posibil dar cu dedicatie spre ale siesi dragi (cu preponderenta interioare) adaposturi, acest coleg ce a excelat prin modul sau in a folosi cel de-al unsprezecelea simt, cel al istetimii, si ingenuitatii impreuna si nu mai putin al saptesprezecelea si ultimul descoperit desi din inceput in tabla periodica gasita de precursorul Maestrului Gabut Bimbel Von Crampe si anume Aristide Alunelu in zilele sale incercatoare, acest coleg care din motive in totalitate neclare a fost numit Ciopartitorul, nume ce a ramas cu dumnealui pana acum trei zile – a decedat.

Fire spontana, o anume mirare, curiozitate primara la care multi tindem spiritual dar rareori reusind acea aproppiere reala, practica, l-am gasit cugetator cu o privire fixata, inghetat in frigider.

Proverbiala dedicare-i pentru perfectie s-a gasit oglindita si in acest ultim effort, noi gasisnd borcanele si sticlele pe masa, spalate si arajate in grupuri multidimensionale hierarhizate in accord cu afiniatea diferitelor lor attribute, cele atat de emfazate de Ciopart (pentru noi cei apropiati, atat cat s-a putut) in multele momente de zbatere nu lipsite de scurte rabufniri, dar si acelea rar extrinseci. Gratarele frigiderului le aranjase pe uscatoarele de langa ferestre cu mici note personale, pe care cu totii le-am gasit foarte simpatice despre deprinderile, necesitatile fiecarei plante postate acolo..

El: Va ascult de ceva vreme si nu ma pot dumiri. Intai ati spus ca aveti vesti bune, si modul in care v-ati exprimat, nu stiu de ce m-a facut sa cred ca e ceva vesel. In loc m-am trezit intr-o lume .. nu stiu ce cuvinte as putea folosi .. ireala, foarte stranie, parte condescendenta, parte zef neaos?!

Noi: Exact. Cio – folosind acum alintarea pe care noi am ales-o conform regulilor dinadins arbitrare ale cercului nostru restrans, nu a fost omul constrangerilor. Nu. Niciodata. Viata sa el si-a trait-o fara vre-o consideratie pentru persoana sa fizica, continuu incercand sa impinga persoana sa autentica, alternand intre cerebral si spontaneitate pura in locuri virgine, de nimeni inainte incercate. Cum era de asteptat, fiecare astfel de experiment s-a terminat in singe (cantitatile variind, vorbind in abstract), dar Cio a fost omul ultim, final, doar un pas inaintea celui din urma, cum bine ziceati mai devreme, zen neaos, dezbracat ..

El: Zen? Zef am zis ..

Noi: .. de orice inhibitii,

Noi – o scurta pauza: Care e diferenta?

Nerabdatori continuand: .. traind in present, authentic, spontan, colectand variate mostre aruncate de lumea inconstienta de subtila constructie a realitatii primare.

El: Nu inteleg.

Noi: Hmm, haideti sa indesam povestea in cutia de timp (fraza gresit inteleasa de multi, cei ce vor fi des auziti folosind bataie de timp, nu – este o indesare molcoama, deloc violenta).. Cio ne-a lasat in grija doua din comorile sale: pe Desmodium Gyrans si preferatul nostru – faimosul Mutinus Caninus.

El: Putem schimba discutia?

Noi: Acum? Evident. Dar inainte – doar o scurta nota, Maestrul Gabut Bimbel Von Crampe se afla in tara de trei zile, intr-o drumetie solitara in catune de nimeni explorate vreodata. Ce revelatie vom marturisi in doar – speram – zile de acum?

Inapoi la dumneavoastra.. Spuneti-ne despre muzica care va inspira.. daca ar fi sa enumerati zece?

El: Zece? Zece ce?

Noi: Ce vreti .. genuri, subgenuri, curente chiar si artisti ce v-au influentat ..

El: Nu prea am. Sunt parti din piese musicale care ma surprind, chiar in timp, dupa multe ascultari.. dar mai rar piese intregi si cu atat mai putin artisti sau mai rau, stiluri musicale.. Ca atare nu prea tin minte nume..

Noi: Nu este asta opusul unei minti inchizitionale, nu – e prea departe, unei minti curioase.

El: Nu cred.

Noi: Fie si bucati sonore atunci ..

El: Fara vre-o ordine: I like the Baroque – Bach: The Brandenburg Concertoes are overall quite good, some of his organ works, love a lot a few middle parts of the Toccata and Fugue in Dm where my brain feels being on the verge of something out of the ordinary, Sleepers Awake, Bourree in Em and many other works by Bach, a few others .. Corelli, even Vivaldi in parts, then some of Mozart, Ferdinando Carulli and coming to the present Tarrega, Albeniz’ Tango is a beautiful piece, Rodrigo’s Aranjuez has some emotions I can relate to. A piece of early jazz stuck in my mind – The Crave of JR Morton, also early 20th century Italian popular opera (Caruso is my preferred by far). For more modern music I tend to go on the popular side. Nothing from the Edgar Varese to Nadia Boulanger’s followers or John Cage’s has the type of music that can inspire me. I feel the music became void of musicality, at least the way I perceive it and filled with experimental circus.. So ..

Noi: Ati inceput sa vorbiti in engleza, n-am vrut sa va intrerupem…

El: Scuze, nu mi-am dat seama..

Noi: Dar de la ce-ati enumerat la compozitia dumneavoastra e cale lunga, nu?

El: E ceva ..

El: Dumneavoastra cantati?

Noi: Ah, nu, nicidecum. Imbinarea unei experiente cu capaciatea critica de evaluare a acelei experiente este un amestec exploziv. O singura mana ne ajunge sa putem enumera pe cei ce au reusit sa stapaneasca, sa tie in frau aceste forte.

Tot noi: Si nu vorbim aici de Stanley si Martin si de fuziunea lor externalizata care devine tot mai rece pe an ce trece ci de forte ce tin de puterea mintii umane..

Noi: Mda, haideti sa vorbim despre ceva diferit astazi. Unul din distinsii nostrii colegi, Doctor Homo Sapiens cum il chemam noi cu afectiune este un mare “Hacker” daca cunoasteti termenul. Nu numai in indemanarea de care da dovada in manuirea calculatoarelor ci si un hacker al lumii inconjuratoare, lumea ca program cum se refera dumnealui .. Recent s-a inceput o campanie de discreditare impotriva domnieie sale. Totul a inceput de la clipul promotional pentru cercul nostru, in care dumnealui juca rolul omului invizibil.

El: Realizez ca nu ma asteptam sa stiu despre ce e vorba, si ma simt tulburat ca trebuie sa recunosc – e cumva omul invizibil care vede televizorul direct?

Noi: Aha, …. Omul invizibil .. originalul era plin se semne, absconse pentru mintea cotidiana, un manifest pentru minti asemenea, o reclama cercului nostru, in cautare de membrii apti. Dar cei ce vor status quo-ul mentinut, nu cuvantul ci sensul, obiectul sensului, au creat un alt video plin de ineptii! Si au steguit filmul nostru publicitar cu un teic daun ricuest, spune DHS. Un astfel de raspuns trimite clar mesajul “Nu aveti dreptul la acest film”. Logic, legal il avem – noi l-am creat – dar nu ni s-a dat dreptul de a vorbi. Deci nu e o greseala. Ce credeti?

El: Nu mare lucru. Chiar nimic.

Noi: Fie. Era o paranteza. Deci DHS a gasit pe o panza de bustean (nici noi nu am inteles) urmatoarea destainuire: 

Why am I writing? At the time of this year, day, hour nobody cares. That is a plain, clear truth. But I have hopes. I plan to do an experiment and if someone else in the future will – for reasons I don’t want to speculate about now – ask me: Why did you do that? I would have by then probably forgotten the reason, so here it is.

To begin I need to tell you one thing. I love to tell stories and I always thought my stories had a certain something going there but for as long as I had that great, undiminished confidence in them I was also aware of the fact that no one else thinks or feels that. Why? 

I think I know the answer. In person I’m boring. Not extremely boring, just boring. Boringly boring. Plus, I have a squeaky voice. So people usually accidentally fall into two unclearly defined groups – there are a few whom my penchant for telling stories will swiftly get them to fall asleep and it is mostly against their preference and then there are those, many, most, who will somehow find an escuse to get away. Quickly. And I’ve tried over the years, and wanted hard to be able to stop telling stories. But like with any addiction, it’s hard.

So long story short. Here, in the weeks, months to come I’m going to do a small experiment. I can see the big picture and working on the details. Will keep you posted.

Noi: Panza e numita Eroul mitic. Credeti ca va caracterizeaza?

El: In primul rand, nu sunt originar din Bucuresti ..

Noi: Ah, nu – e mitic, mitologie. Sau?

El: Pe mine ma intrebati? Nu inteleg ce legatura are destainuirea asta cu mine?

Noi: Mmmm, pai cel ce a scris-o e evident vorbitor de limba romana si engleza pe de asupra si marind extrem factorul de confidenta, are o voce destainuit chitcaita, pitigaiata, inspre strident, ce chiar scartaie pe alocuri … Trebuie sa recunoasteti ca nu poate fi trecut cu vederea seminificatia statistica a acestui fapt ..

Liniste.

Noi: Am nimerit?

El: Tragand intr-o directie aleatoare? Oricum trebuie sa plec. Mai aveti vre-o intrebare?

Noi, extrem de mirati: Nimic specific.

El: La revedere.

Noi, probabil vorbind singuri. Crezi ca nu era el?

PS: Aug 9, 2013 – Cantec de vara: 

Interviu cu Ian Argis: „A treia oara” (prima parte)

Introducerea apartine lui Ian A.

Redau mai jos singurul interviu acordat pana acum unei publicatii in limba Romana – tri-anualul Lumi paralele, care din pacate nu are prezenta pe web, si a carui copie xerox mi-a fost trimisa printr-un domn in vizita in Canada.

Povestea scurta a acestui interviu – am intrebat niste prieteni din Romania daca stiu pe cineva care ma poate ajuta in a promova piesa „A treia oara” si nu am auzit nimic pentru cateva saptamani pana cand intr-o noapte am primit telefonul mentionat in articol. 

Fara nici o alta introducere – articolul publicat de Filostenie si Agir (insistand sa se considere “neunul”) acum 7 saptamani in Lumi Paralele, anul XXIII editia de iarna si prin voia (indelung chibzuita de) dumnealor republicat aici:

pag. 1

pag. 2

pag. 3

pag. 4

ip5

ip6

ip7

ip8

 

PS: O varianta instrumentala a piesei „A treia oara” poate fi ascultata aici: