Legătură

Povestea unei molecule. Inflamabila. Contrapunctata la final.

.. suspendată într-un colț al imaginației colective, colț, el însuși, aflat după un alt colț, de ecran, momentan adus la viață – în centrul ferestrei, fără nici un alt motiv decât o vagă idee, oprită un moment din voiajul spre marginile universului degetat, molecula de alcool, brusc încălzită de soarele pixelilor, tăiată scurt de vântul sec de primăvară vănturând ferestrele abia dechise știu, indirect, văzu – sfârșitul.

Andrei deschise ochii. Încet. Privi lumea, care deși văzută acum cu ochi noi, ignoră momentul. Și în acel moment, ca-ntru-n cutremur invers în care bucățile devin din nou un întreg, Andrei simți .. înțelese. Sutele de realități ce-i obliterară înțelegerea, fiecare cu reguli diverse, de alții create, Andrei le văzu cum dispar, contrar așteptării, înlocuite de ..

Îl văzu de departe, venind în viteză, accelerănd nenatural, și singurul gănd pe care-l mai avu timp sa-l aibe .. zămbind .. Aaa! Mic, dar dramatic, lîngă el stătea un .. punct.

Contrar aparențelor, punctul nu era aici să încheie povestea. Punctul, nou nouă, era binecunoscut printre puncte, nu rareori faima precedându-i prezența, motiv îndeajuns acceptat în ierarhia lor de puncte pentru a fi numit, pentru a primi un nume mai acătării. Numele acestui punct, contrar firilor noastre grăbite, el nepărând să rezoneze cu cadrarea tradițională a procesului general uman de numire a lucrurilor, aici neincluzând pe cei cu predilecție pentru rigurozitate, deci, repetându-ne, numele dat acestui punct a fost:

content(http://bloguluteo.wordpress.com/povestea-moleculei-de-alcool-din-andrei/#comment-12373).lastCharacter()

Deși respectabil îndeajuns, numit fiind, punctul s-a prezentat în schimb cu o evidentă supra-încredere de sine ca fiind “Cel trimis să rezolve molecula de alcool a lui Andrei”, cu siguranță încălcând anumite norme sociale punctuale, îmi permit să speculez.

Molecula, pe de altă parte, nefiind referită pentru o vreme, dar auzind periferic discuția, a intrat într-o stare duplicitară, de haos intern combinat cu nepăsare diluată accelerat și în plus în proces de umflare combativă.

Ceea ce a urmat e greu de descris. Punctul, deși eram singurul martor și voi forța expresia cum că se poate în unanimitate declara că, știa perfect ce trebuia să facă.

Procesul interactiv între punct, atacând în forță pe toate căile, în toate formele, multe imposibil de decoperit apriori de mintea umană, altele de-a dreptul imposibil de experientizat datorită naturii noastre finite, limitate de simțurile simple, când nu de prost gust cu care am fost înzestrați de mama, tata, bunici și ai lor strămoși și mintea obișnuit înclinată înspre trivial, procesul său interactiv cu molecula deci, se afla în – posibil – prima parte a primei reprize și punctul alterna între ceea ce părea a fi atacuri unidimensionale, cu siguranță o specialitate a casei și altele în mai mult de trei/patru dimensiuni, și aici mă întind în domeniul poetic în a echivala monstruozitatea de la care nu-mi puteam urni ochii ce avea loc în .. ce sa spun? probabil cel puțin 2, 3 dimensiuni circulare.. dar tâind cuvinte nenecesare, punctul părea în acest moment angajat într-o relație perversă cu molecula.

Cuvântul pervers mi-a aparut în minte nestânjenit, eu auzind molecula gâfâind fără vre-un semn de împotrivire.

Aici – povestea ia o turnura definitivă. Universul punctelor, clar conectat intr-o formă instantanee cu cea a gândurilor mele a început să trimită în loc de cuvinte, cât văd cu ochii, o grămadă de .. puncte …….