Legătură

Aici sub stele / Under the stars. Ian A.

Anunțuri

Terorism

De mai bine de un deceniu, terorismul, cât și lupta impotriva acestui cuvânt, au invadat discursul democratiei ziliere din tări mici și mari de pretutindeni, un concept încărcat de sens – vădit neclar, dar nu mai putin suspect – la o atentă inspectie. Care inspectie, continuată, va aduce în prin plan utilitatea sa în a declara apartenenta binară la o lume fortat bipolară – “motivul” libertătii noastre domestice, cea de toată ziua.

Simplul fapt ca luptăm impotriva terorismului și nu a terorii în sine, e ironic pe mai multe nivele. Definitia terorismului e una deliberat ambiguă, fiind practic nedefinită înainte de a specifica părtile implicate. E terorism atacul și distrugerea civililor și a obiectivelor civile? Convenabil, mai nimeni nu e capabil azi să raspundă la această simplă întrebare fără a califica întâi depre cine e vorba. Ca atare legislatia internatională nu are o bază clară pentru a defini criminal terorismul. Problema devine și mai interesantă când încercăm să evaluăm alte aspecte ale colaborării internationale, prin prisma faptului ca puterea este de departe singurul factor ce contează. Cel ce are putere are dreptate. Cel ce nu are, dacă nu-i destul de șmecher sau simpatic, preferabil ambele, ca să și-i facă – atunci să-si cumpere prieteni. Si nu e ieftin. Da, nu se mai cheama tribut, dări, și plocoane, aceste cuvinte fiind delegate istoriei, asa că în lipsă de sinonime moderne, sistemul azi il numim “economic”, acest sistem ce “crează” o multitudine de „produse financiare”, extrem de „complexe”, dar nu mai putin sclipitoare – asa cum stau ele proaspete, aburinde, mirosind a vanilie și scotișoară pe rafturile virtuale ale mintii colective. Inapoi la terorism.

Un alt aspect este cel al balansului asimetric de forte. Exemplele abundă în istorie unde părtile în dezavantaj au recurs la metode considerate de neacceptat de catre cei favorizati de numere. Dacă al nostru erou Tepeș Vlad, și altii ca el au fost considerati teroriști de către cei ce ne aduceau civilizatia momentului, azi vorbim cu iritare despre piratii somalezi ce terorizează apele internationale, fără vre-un interes în a afla cauzele ce au creat conflictul. Nu, distrugerea ecosistemului și pescuitul intensiv de catre marile corporatii nu e terorism, dar actiunile unora rămași fara o sursă importantă de hrană, pe care se bazau de mii de ani – e. Cam ăsta e momentul să folosim cuvântul – inxexistent în vocabularul presei actuale – duplicitar.

Din păcate victimele terorismului sunt oameni nevinovati. Sistemele, pe ambele părti vor folosi propaganda –  prin presă, religie – pentru a-și atinge scopurile, mutând pioni.

Inainte de toate oamenii vor fi distrusi informational. Dar de acolo pană la exterminarea fizică e doar un pas.

Care sunt cauzele acestei situatii? Dintotdeauna omul a facut distinctia între “noi” și “ceilalti”. Observatii făcute în societati arhaice arată dorinta umană, atunci cand oameni necunoscuti se întalnesc, de a găsi teren comun. Dar dacă acest lucru nu e posibil, ei provenind din culturi foarte diferite, întalnirea poate degenera rapid în conflict. E indiscutabil că “noi” e prin natura sa – volatil, depinzand de context, iterând de la familia directă la cea extinsă, cerc de prieteni, comunitate, regiune, natie, etc., dar există un punct în care “noi” încetează să mai existe. Istoricii tind sa-l numească frontiera culturală. Traditional, regulile aplicate “nouă” vor diferi de cele aplicate “celorlalti”. Situatia actuală este un astfel de exemplu. Când vine vorba de noi avem legi și reguli echitabile, care se aplica tuturor la fel, indiferent de cine e vorba. Când vine vorba de “ceilalti” acelasi tip de reguli tind să dispara și rezolutille internationale vor fi bazate pe „cine, ce, cui?” Aceași actiune poate fi percepută complet diferit în functie de actorii implicati.

Aceasta simplă lipsă de claritate sfârseste într-o mare confuzie, asteptarea generală fiind ca politica internatională să fi evoluat în pas cu legislatiile nationale, când în realitate nu este, nu a fost și nu cred că va fi curând cazul. Astfel că idea de razboi continuu este una reală, și la baza sa și a terorismului se află aceasta inconsistentă, datorită reconfigurarilor demografice: cum poate fi aplicată o legislatie nepărtinitoare “celorlalti”, potential simulând apartenenta la ”noi”? Solutia actuală, de “modelare a perceptiei” poate sfârși prin a deveni un bumerang, transformând în timp o bună parte din “noi” într-o formă de “ceilalti”. Ramâne de văzut.

Interviu cu Ian A. (partea a 2-a)

Nota de ma jos apartine lui Ian A.

Partea a doua (si ultima) a interviului luat de domnii de la Lumi Paralele mi-a fost trimis prin PasteBin(?) http://pastebin.com/TWd5zjCL (reformatat mai jos)

Piesa instrumentala, tot lui. (fara versuri aici, un clar pas inainte)

Interviul:

Noi: Buna dimineata, e dimineata da?

El: Buna dimineata.

Noi: Ne aflam aici cu nici un altul decat Ian Argis din Canada, compositor al trupei Gnosior. Prosperitate!

El: Noroc.

Noi: Incepem azi cu o nota vesela. Recent am descoperit ca unul din colegii nostrii, parte din cercul de extrema cultura pe care l-am fundat in 2 Ianuarie 1990 in zorii desteptarii, inainte de a ne indrepta fieacare, pe cat posibil dar cu dedicatie spre ale siesi dragi (cu preponderenta interioare) adaposturi, acest coleg ce a excelat prin modul sau in a folosi cel de-al unsprezecelea simt, cel al istetimii, si ingenuitatii impreuna si nu mai putin al saptesprezecelea si ultimul descoperit desi din inceput in tabla periodica gasita de precursorul Maestrului Gabut Bimbel Von Crampe si anume Aristide Alunelu in zilele sale incercatoare, acest coleg care din motive in totalitate neclare a fost numit Ciopartitorul, nume ce a ramas cu dumnealui pana acum trei zile – a decedat.

Fire spontana, o anume mirare, curiozitate primara la care multi tindem spiritual dar rareori reusind acea aproppiere reala, practica, l-am gasit cugetator cu o privire fixata, inghetat in frigider.

Proverbiala dedicare-i pentru perfectie s-a gasit oglindita si in acest ultim effort, noi gasisnd borcanele si sticlele pe masa, spalate si arajate in grupuri multidimensionale hierarhizate in accord cu afiniatea diferitelor lor attribute, cele atat de emfazate de Ciopart (pentru noi cei apropiati, atat cat s-a putut) in multele momente de zbatere nu lipsite de scurte rabufniri, dar si acelea rar extrinseci. Gratarele frigiderului le aranjase pe uscatoarele de langa ferestre cu mici note personale, pe care cu totii le-am gasit foarte simpatice despre deprinderile, necesitatile fiecarei plante postate acolo..

El: Va ascult de ceva vreme si nu ma pot dumiri. Intai ati spus ca aveti vesti bune, si modul in care v-ati exprimat, nu stiu de ce m-a facut sa cred ca e ceva vesel. In loc m-am trezit intr-o lume .. nu stiu ce cuvinte as putea folosi .. ireala, foarte stranie, parte condescendenta, parte zef neaos?!

Noi: Exact. Cio – folosind acum alintarea pe care noi am ales-o conform regulilor dinadins arbitrare ale cercului nostru restrans, nu a fost omul constrangerilor. Nu. Niciodata. Viata sa el si-a trait-o fara vre-o consideratie pentru persoana sa fizica, continuu incercand sa impinga persoana sa autentica, alternand intre cerebral si spontaneitate pura in locuri virgine, de nimeni inainte incercate. Cum era de asteptat, fiecare astfel de experiment s-a terminat in singe (cantitatile variind, vorbind in abstract), dar Cio a fost omul ultim, final, doar un pas inaintea celui din urma, cum bine ziceati mai devreme, zen neaos, dezbracat ..

El: Zen? Zef am zis ..

Noi: .. de orice inhibitii,

Noi – o scurta pauza: Care e diferenta?

Nerabdatori continuand: .. traind in present, authentic, spontan, colectand variate mostre aruncate de lumea inconstienta de subtila constructie a realitatii primare.

El: Nu inteleg.

Noi: Hmm, haideti sa indesam povestea in cutia de timp (fraza gresit inteleasa de multi, cei ce vor fi des auziti folosind bataie de timp, nu – este o indesare molcoama, deloc violenta).. Cio ne-a lasat in grija doua din comorile sale: pe Desmodium Gyrans si preferatul nostru – faimosul Mutinus Caninus.

El: Putem schimba discutia?

Noi: Acum? Evident. Dar inainte – doar o scurta nota, Maestrul Gabut Bimbel Von Crampe se afla in tara de trei zile, intr-o drumetie solitara in catune de nimeni explorate vreodata. Ce revelatie vom marturisi in doar – speram – zile de acum?

Inapoi la dumneavoastra.. Spuneti-ne despre muzica care va inspira.. daca ar fi sa enumerati zece?

El: Zece? Zece ce?

Noi: Ce vreti .. genuri, subgenuri, curente chiar si artisti ce v-au influentat ..

El: Nu prea am. Sunt parti din piese musicale care ma surprind, chiar in timp, dupa multe ascultari.. dar mai rar piese intregi si cu atat mai putin artisti sau mai rau, stiluri musicale.. Ca atare nu prea tin minte nume..

Noi: Nu este asta opusul unei minti inchizitionale, nu – e prea departe, unei minti curioase.

El: Nu cred.

Noi: Fie si bucati sonore atunci ..

El: Fara vre-o ordine: I like the Baroque – Bach: The Brandenburg Concertoes are overall quite good, some of his organ works, love a lot a few middle parts of the Toccata and Fugue in Dm where my brain feels being on the verge of something out of the ordinary, Sleepers Awake, Bourree in Em and many other works by Bach, a few others .. Corelli, even Vivaldi in parts, then some of Mozart, Ferdinando Carulli and coming to the present Tarrega, Albeniz’ Tango is a beautiful piece, Rodrigo’s Aranjuez has some emotions I can relate to. A piece of early jazz stuck in my mind – The Crave of JR Morton, also early 20th century Italian popular opera (Caruso is my preferred by far). For more modern music I tend to go on the popular side. Nothing from the Edgar Varese to Nadia Boulanger’s followers or John Cage’s has the type of music that can inspire me. I feel the music became void of musicality, at least the way I perceive it and filled with experimental circus.. So ..

Noi: Ati inceput sa vorbiti in engleza, n-am vrut sa va intrerupem…

El: Scuze, nu mi-am dat seama..

Noi: Dar de la ce-ati enumerat la compozitia dumneavoastra e cale lunga, nu?

El: E ceva ..

El: Dumneavoastra cantati?

Noi: Ah, nu, nicidecum. Imbinarea unei experiente cu capaciatea critica de evaluare a acelei experiente este un amestec exploziv. O singura mana ne ajunge sa putem enumera pe cei ce au reusit sa stapaneasca, sa tie in frau aceste forte.

Tot noi: Si nu vorbim aici de Stanley si Martin si de fuziunea lor externalizata care devine tot mai rece pe an ce trece ci de forte ce tin de puterea mintii umane..

Noi: Mda, haideti sa vorbim despre ceva diferit astazi. Unul din distinsii nostrii colegi, Doctor Homo Sapiens cum il chemam noi cu afectiune este un mare “Hacker” daca cunoasteti termenul. Nu numai in indemanarea de care da dovada in manuirea calculatoarelor ci si un hacker al lumii inconjuratoare, lumea ca program cum se refera dumnealui .. Recent s-a inceput o campanie de discreditare impotriva domnieie sale. Totul a inceput de la clipul promotional pentru cercul nostru, in care dumnealui juca rolul omului invizibil.

El: Realizez ca nu ma asteptam sa stiu despre ce e vorba, si ma simt tulburat ca trebuie sa recunosc – e cumva omul invizibil care vede televizorul direct?

Noi: Aha, …. Omul invizibil .. originalul era plin se semne, absconse pentru mintea cotidiana, un manifest pentru minti asemenea, o reclama cercului nostru, in cautare de membrii apti. Dar cei ce vor status quo-ul mentinut, nu cuvantul ci sensul, obiectul sensului, au creat un alt video plin de ineptii! Si au steguit filmul nostru publicitar cu un teic daun ricuest, spune DHS. Un astfel de raspuns trimite clar mesajul “Nu aveti dreptul la acest film”. Logic, legal il avem – noi l-am creat – dar nu ni s-a dat dreptul de a vorbi. Deci nu e o greseala. Ce credeti?

El: Nu mare lucru. Chiar nimic.

Noi: Fie. Era o paranteza. Deci DHS a gasit pe o panza de bustean (nici noi nu am inteles) urmatoarea destainuire: 

Why am I writing? At the time of this year, day, hour nobody cares. That is a plain, clear truth. But I have hopes. I plan to do an experiment and if someone else in the future will – for reasons I don’t want to speculate about now – ask me: Why did you do that? I would have by then probably forgotten the reason, so here it is.

To begin I need to tell you one thing. I love to tell stories and I always thought my stories had a certain something going there but for as long as I had that great, undiminished confidence in them I was also aware of the fact that no one else thinks or feels that. Why? 

I think I know the answer. In person I’m boring. Not extremely boring, just boring. Boringly boring. Plus, I have a squeaky voice. So people usually accidentally fall into two unclearly defined groups – there are a few whom my penchant for telling stories will swiftly get them to fall asleep and it is mostly against their preference and then there are those, many, most, who will somehow find an escuse to get away. Quickly. And I’ve tried over the years, and wanted hard to be able to stop telling stories. But like with any addiction, it’s hard.

So long story short. Here, in the weeks, months to come I’m going to do a small experiment. I can see the big picture and working on the details. Will keep you posted.

Noi: Panza e numita Eroul mitic. Credeti ca va caracterizeaza?

El: In primul rand, nu sunt originar din Bucuresti ..

Noi: Ah, nu – e mitic, mitologie. Sau?

El: Pe mine ma intrebati? Nu inteleg ce legatura are destainuirea asta cu mine?

Noi: Mmmm, pai cel ce a scris-o e evident vorbitor de limba romana si engleza pe de asupra si marind extrem factorul de confidenta, are o voce destainuit chitcaita, pitigaiata, inspre strident, ce chiar scartaie pe alocuri … Trebuie sa recunoasteti ca nu poate fi trecut cu vederea seminificatia statistica a acestui fapt ..

Liniste.

Noi: Am nimerit?

El: Tragand intr-o directie aleatoare? Oricum trebuie sa plec. Mai aveti vre-o intrebare?

Noi, extrem de mirati: Nimic specific.

El: La revedere.

Noi, probabil vorbind singuri. Crezi ca nu era el?

PS: Aug 9, 2013 – Cantec de vara: